Despre viață

Vânzător de covrigi în Istanbul

Se pare că Dumnezeu îmi mai dă, din când în când, o carantină, doar așa, ca să am timp să mă resetez și să scriu pe blog.

N-am mai scris de mult; în iureșul vieții, un du-te-vino continuu: casă – grădiniță – studiu -repetă – călătorii – studiu, uneori trebuie să mă opresc și să evaluez, să mă gândesc la unde sunt acum și să mă uit puțin la sufletul meu.

S-au întâmplat multe anul acesta, prin slava lui Dumnezeu, mai toate bune:

  • am început cursul Montessori în România, în mai; deși eram tare fricoasă când am plecat din Praga, au mers toate lucrurile bine.
  • am regăsit Bucureștiul în aceste 2 luni altfel decât în studenție: mai boem (poate doar acum am avut eu ochi pentru asta), cu bulevardul Victoriei triumfător, cu muzee noi, cu plimbări prin Primăverii și cafenele și gelaterii minunate.
  • mi-am revăzut prietenele corporatiste, unele cu familie și copii deja, altele cu scopuri mai mari: pictură, expoziții; sau publicat romane. Mă simt binecuvântată să cunosc atâția oameni frumoși.
  • am fost la Oașa și la Brașov.
  • am revenit la Praga într-un apartament cu pian, de la începutul secolului XX, la distanță de mers pe jos față de centru, pe o stradă cu nume predestinat: Italska. Unde mai pui că are o grădină comună interioară liniștită, numai bună de citit sau privit la stele vara 🙂
  • am reîntâlnit în Praga un prieten drag, proaspăt revenit de la Paris, care mi-a intrat în vise și a devenit cuibul meu de liniște și serenitate.
  • am călătorit în Italia pentru o conexiune surprinzătoare cu muntele italian, și cu brânza și prosciutto-ul italian (care pentru o 98% vegană ca mine, a fost o experiență copleșitoare- pentru ceilalți 2% de fapt, lol).
  • am călătorit în Turcia, pentu o schimbare radicală de opinie despre musulmani, moschei și medicină estetică.
  • am călătorit în Portugalia pentru 15 zile, pentru o reevaluare a pasiunii mele pentru această țară și pot să zic că dorul de ocean mă leagă mult de sătulețele dimprejurul Lisabonei (mă întreb dacă nu cumva dorința aceasta de a fi aproape de ocean e conectată cu dorința de infinit?).
  • am reînceput să pictez, și-mi place.
  • am descoperit că prietenii vin și pleacă, și vin alții (care vor pleca și ei) și doar familia rămâne mereu punctul de sprijin, ca o plapumă caldă cu care te acoperi când ți-e frig.
  • i-am descoperit mai mult pe Cioran, Eliade, Liiceanu, Țuțea, și totuși mă simt (aici în Praga) lipsită de cultura românească, mai ales din București.
  • mi-e dor de România mereu, uneori mai acut, alteori mai liniștit sau mai limpede. Mi-e dor de bunica. Mi se pare că oriunde aș merge, nu e ca la țară.
Curtea bunicii, în județul Olt

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s