Lusiana – My happy place

Undeva în nordul Italiei, la vreo 120 km de Veneția, se află un platou muntos la poalele Alpilor. Aici, la Asiago, în Primul Război Mondial, italienii i-au oprit pe austrieci să înainteze.

Drumul dinspre Vicenza e pe străduțe deluroase cu viță de vie și măslini, pe serpentine care ar face și un vultur să amețească.

Ajungi acolo. Locul e un șir de localități răsfirate, cu puțini locuitori, aer puternic de munte, total necunoscut turiștilor internaționali, unde italienii cu dare de mână își iau case de vacanță, la care vin în weekend sau vara.

Aici văcuțele umblă libere și fericite, fiecare zăngănind din talangă într-un cântec de munte. La fiecare 2-3 km găsești ferme care fac brânză locală specifică, speck- un fel de prosciuto aproape crud, precum și mămăligă prăjită cu brânză topită sau paste făcute în casă cu ragu de căprioară sau ciuperci aromate culese din pădurile din zonă.

Deși mâncarea e divină (nu mă mai puteam opri efectiv din savurat), altceva m-a impresionat cel mai mult.

Una din micile comune e Lusiana. Nu Louisiana de lângă Texas, deși eu credeam că sora mea a botezat locul așa fiindcă aici oamenii au cai și călăresc. Numele ei e chiar Lusiana.

Mergând cu sis pe drumul de munte spre o malgă (o fermă unde se servește mâncare făcută acolo), la întâmplare, după cum simțeam noi că o vom găsi, după câțiva kilometri, ne-am rătăcit. Eram bucuroase, cu obrajii roșii de la soarele de munte și fără semnal la telefon. Am ajuns într-un loc minunat, unde nu era nimeni. În munții aceia rar te întâlnești cu oameni.

Poate Dumnezeu a vrut să ne aducă acolo. Am rămas fără cuvinte. Pe coasta aceea de munte, cu valea întinzându-se languros în față, am simțit că totul este bine și nimic rău nu mai există pe lumea asta. Am găsit “my happy place”. Mai avusesem happy places și cumva le pierdusem. Aici era cu totul special. Era doar al nostru, doar al meu. Nu mai era nimeni. Doar cerul senin deasupra și munții jos și în față. Niciun sunet nu se auzea. Era liniște. O liniște în care știi că îți poți găsi pacea.

Aș fi vrut să stau toată ziua acolo, protejată de munți și sub cerul creat de Dumnezeu, unde-L simți atât de aproape și unde timpul stă pe loc.

Doar că alte experiențe ne așteptau, și am plecat, știind că-l voi păstra mereu în inima mea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s