• cu ajutorul lui Dumnezeu, care vorbeste cu noi, daca stam sa-i ascultam vocea. Vorbeste prin ganduri, prin experiente, prin oameni.
• prin magia Duhului Sfant care ne indreapta spre ce sa facem si unde sa ne ducem.
• cu prieteni buni
• prin calatorii, cu sentimente pozitive, si, in cazul meu, sa descopar un loc nou e remediul absolut la orice
• prin mancare sanatoasa
• prin rugaciune si meditatie
• prin iubire de sine, ceea ce la mine e ceva absolut nou. Inainte, ii iubeam pe toti oamenii, mai putin pe mine, si nu stiam ca nu ma iubesc. Acum, cu ajutorul lui Louise Hay, spre care m-a indreptat Dumnezeu intr-o zi, sunt draguta cu mine, si ma iubesc in fiecare zi mai mult.
• prin intuitie
• cu acceptarea greselilor. Stiu ca nu mananc mereu 100% cum ar trebui, dar accept asta, si nu mai sunt perfectionista. De cand ma iubesc pe mine, pur si simplu nu ma mai supar atunci cand gresesc si iau ceva ce nu ar trebui sa mananc; se intampla rar cu bomboane Bucuria :), dar de cand am mancat doua si m-a durut capul toata noaptea nu ma mai ating.
• prin ganduri pozitive
• prin autosugestie (folosesc afirmatii pozitive)
• prin recunostinta pentru vindecarea psihologica si fizica
• prin filme bune
• prin carti bune
• prin a-i lasa pe altii sa aiba grija de mine; prietena mea Danuta cu care am fost in Belgia mi-a carat toata ziua rucsacul, si in loc sa insist de 100 de ori sa il car eu cum as fi facut alta data, sa o las sa faca asta pentru mine. Tot asa cand cineva se ofera sa plateasca pentru mine la restaurant. Am impresia ca atunci cand te iubesti pe tine, incepi sa primesti cu recunostinta (spre deosebire cum eram eu inaintea, doar daruiam si nu stiam sa primesc)
• prin a face ceea ce-ti place: de exemplu, de peste 10 ori in zile diferite m-am plimbat prin centrul Pragai, pe acelasi traseu. Imi place orasul asta atat de mult. Cine m-ar vedea ar zice ca sunt plictisitoare 🙂 am zonele mele preferate si mereu descopar un colt nou sau o cladire/ cafenea/ statuie noua.
• prin curajul de a fi cinstit cu tine si sincer si a spune lucrurilor pe nume.
• prin iubirea nemarginita a familiei
• prin vorbitul cu ele (cu tumorile) si trimis dragoste catre ele; sau o lumina pozitiva, stralucitoare, ca un cocoon in care niciun rau nu ma poate atinge; si faptul ca le multumesc ca au venit la mine sa-mi schimbe viata, sa-mi salveze viata. Si le spun ca acum nu mai am nevoie de ele, si pot sa se transforme in celule normale. Pentru ca treaba lor a fost facuta. Acum ma iubesc pe mine mai mult decat pe oricine, in afara de Dumnezeu.

Martea trecuta am fost in Dresden pt probabil a 15-a oara si mereu vad cu alti ochi orasul. Ce am invatat acum, mergand cu inca 2 fete prin magazine si pe la tarabe:

• ca imi place sa ma uit la haine si la lucruri frumoase (asta a venit o data cu iubirea de sine), si ca ma pot abtine de la dulciurile de la tarabele de Craciun
• ca nu-mi mai cumpar chestii doar pentru ca sunt la reducere, ci fiindca imi plac cu adevarat (in sectiunea asta, am invatat ca e mai bine sa iei ceva de calitate si mai putin decat mult si prost :D)
• sa nu-mi mai cumpar lucruri negre si gri. Gasisem o camasa care era super pe placul meu, insa era gri si am rezistat 🙂 vreau sa imi colorez garderoba
• am observat ca sarbatoarea Craciunului e ceva comercial mai intai si abia apoi ceva spiritual. Si cred ca asta e riscul de a avea o economie prospera cum are Germania: in loc sa se focuseze pe ce inseamna Craciunul- nasterea lui Iisus; e vorba despre cadouri, reduceri, bratvursti si vin fiert
• am invatat multe despre Nigeria de la una dintre fetele cu care am fost
• am invatat despre cat de important este ca noi fetele/ femeile sa avem un fellowship, sa vorbim despre planuri, soti, fertilitate etc.
• ca viata e minunata 🙂

In ordine aleatorie:

• Ca dragostea prietenilor e mai puternica decat orice pastile
• Ca o inima franta se vindeca prin calatorii (cel putin in cazul meu)
• Ca o discutie cu prietenele face cat 1000 de pastile antidepresive
• Ca Franta e foarte frumoasa (Lille de Craciun e magic)
• Ca ma pot abtine de la: macarons, baghete si vafe belgiene
• Ca iubesc sunculita din Ardeal 🙂
• Ca Bruxelles Central nu e aceeasi cu Bruxelles Midi 🙂
• Ca acum nu ma mai enervez cand intarzie avioanele sau autobuzele
• Ca ma iubesc in fiecare zi mai mult
• Ca adorm mai usor dupa 4 guri de vin rosu
• Ca Bruxelles nu e deloc unsafe, in ciuda a ceea ce ne-a instigat presa sa credem
• Sa ascult muzica la pian cantata de oameni in aeroport, fara sa-mi fie rusine
• Cand vreau ceva, sa cer (“Cere si ti se va da”)
• Ca si ardelenii vorbesc cu perfectul simplu (fusei, ma dusei…)
• Cum as vrea sa se comporte sotul meu cu mine
• Ca iubesc mult, mult viata si ca ma simt cel mai “alive” atunci cand calatoresc
• Ca in 3 zile ma pot ingrasa 2kg si imi poate creste parul repede, fiindca lucrurile se intampla atunci cand nu te concentrezi prea mult pe ele.

Multumesc, Doamne.

Cititi articolul aici

E explicabil pentru cum o persoana care e stresata ne streseaza si pe noi, si cum cineva relaxat ne relaxeaza si pe noi 🙂

Ma gandeam la asta ieri cand m-am urcat in autobuz si m-am uitat in jur, eu eram super happy-go-lucky si cand am intrat in autobuz, am vazut numai fete triste si cazute care se intorceau de la munca. Practic tot aerul era toxic. Pana la statia la care trebuia sa cobor (4 minute!), ma coplesise si pe mine oboseala lor.

Data viitoare o sa fac o plimbare 🙂

Weekendul asta (17-18. 11. 2017) am fost la o conferinta care s-a numit At the beginning si a fost despre Inner Healing (Vindecare interioara). A fost organizata de asociatia Immanuel.

La inceput, Lisa Guinness a vorbit despre cum niciun om nu e perfect si din cauza asta toti ne ranim intre noi, si mai ales s-a focusat la relatiile cu familia: mama, tata, fratii. A mai fost inca o parte despre healthy boundries (Tony Kalma din Olanda), si despre cum putem sa depasim toate ranile pe care le purtam in noi, ca sa punem bazele unei case curate a Domnului.

Ea compara sufletele noastre cu o casa, si spune sa-l invitam pe Dumnezeu in inimile noastre si sa vorbim despre familiile noastre cu el, numai asa o sa reusim sa iertam si sa mergem mai departe fara greutati.

Am invatat ca noi toti suntem copiii lui Dumnezeu, oriunde am fi, si ca putem sa-i spunem lui Dumnezeu povestea familiei noastre, desi el o stie, poate sa ne ajute sa le sortam in lucruri bune si lucruri de care trebuie sa ne detasam.

Consecintele unei relatii deficitare cu mama (cand nu ai primit destula dragoste de la ea) pot fi : sa fim mereu in survival mode, sa nu stim cum sa traim, trebuie mereu sa fim vigilenti, ne e imposibil sa luam decizii, frica de abandonare. Eu de exemplu am descoperit ca in relatiile mele sufeream de separation axiety, am fost data de mica la cresa unde plangeam intruna si am ramas cu teama ca mami nu se mai intoarce si asta s-a propagat in relatiile mele cu barbatii mai tarziu, si cu cei din jurul meu in general.

E sanatos sa ne intrebam: Am un sens al locului in lumea asta? Am putere interioara? Daca mereu a trebuit sa avem grija de noi insine (pt ca mama nu ne-a oferit suficienta dragoste, sau poate ca nici ea nu stia cum sa ofere dragoste fiindca nu era pregatita sa devina mama), e posibil sa avem o lipsa de incredere in persoanele din jurul nostru. Si atunci sa nu putem sa primim. Persoanele astea in general sunt persoane care dau mult din sufletul lor, dar nu stiu sa primeasca fiindca le place sa fie in control si atunci cand primesti, nu esti in control. De asemenea se pot caracteriza prin furie infantila.

De exemplu, la noi in familie numai mami lua deciziile, asa ca pana acum involuntar eu am vrut sa iau deciziile. Nu ar trebui sa fie asa, ar trebui sa fie o echipa intre sot si sotie.

La baieti, e mai complicat, fiindca relatia cu mama defineste felul cum privesc femeile.

Atunci cand avem lucruri nerezolvate peste care nu am reusit sa trecem, le caram in sufletul nostru si practic suntem ca o casa fara fundatie, abandonata, peste care nu putem construi nimic. Trebuie sa ii dam toate lucrurile astea lui Dumnezeu, El ne spala si ne imbraca si ne tine in brate, si ne ia toata anxietatea, ranile, respingerea, neglijarea de care poate am avut parte, vina ca suntem aici pe care am simtit-o poate ani la rand, gelozia, mania, mila de sine, tolerarea oricarui comportament fata de noi, faptul ca nu avem o voce.

Alte sfaturi: sa lasam lucrurile sa treaca fara sa tinem strans de ele, sa ne jucam mai mult (mai ales cei care am avut o copilarie grea), sa nu ne luam prea in serios. Dumnezeu vrea sa vina in sufletele noastre sa faca din ele Casa lui, si sa fim persoane intregi.

Data viitoare o sa scriu despre relatia cu tatii.

Povestea asta mi s-a intamplat pe 18 august, deci fix acum o luna 🙂

Ieri, in timp ce mergeam pe strada cu o prietena americana, un barbat ne-a oprit si a inceput sa ne povesteasca despre vremurile cand el a fost in SUA; ne auzise vorbind engleza si ne-a intrebat de unde suntem; el locuise in Chicago si alte orase din State ca muncitor in constructii pentru 8 ani si vorbea engleza aproape perfect – clar mai bine ca mine 🙂

Dintre povestile lui – majoritatea conspiratii legate de mafia din Chicago si CIA si FBI, precum si Rusia, cel mai mult mi-a atras atentia o poveste personala.

Ne-a spus cum a cumparat de la sotia sefului lui, care era roman :), o masina veche, rablagita cu 500 de dolari. Masina arata ca o rabla pe dinafara, insa motorul rula PERFECT, si cativa ani a folosit-o fara fara sa-i faca nicio reparatie, doar a pus benzina si ulei in ea.

Povestea nu se opreste aici.

Continua apoi si ne spune cum alti colegi ai lui s-au imprumutat, au luat credite de 5-6000 de dolari ca sa poata lua masini mai noi ca a lui, dar care cereau mereu reparatii. In cuvintele lui: erau mereu sub masina sa o repare.

Dimineata asta m-am gandit de ce ni l-a trimis Dumnezeu pe acest domn vorbaret, mie si lui Mindy. Apoi mi-am amintit de povestea lui cu masina.

Asa e si cu oamenii si cu sufletul lor. Unii oameni nu exceleaza pe dinafara, dar sufletul lor merge ca un motor perfect. Si pentru oamenii astia nu trebuie sa faci niciun efort ca sa-i tii in viata ta, doar sa te intalnesti cu ei si sa-i iubesti. Totul e usor cu ei, desi pe dinafara nu sunt cei mai “cool” prieteni, sufletul lor ii face sa te poti baza intotdeauna pe ei, ca o masina care nu se strica cativa ani si e usor de intretinut.

Pe de alta parte, exista oameni in viata noastra pentru care ne “imprumutam”, in sensul ca platim un pret mai mare decat valoreaza, pentru ca arata bine, sau sunt “cool”, sau ne fac pe noi sa aratam bine prin prietenia noastra cu ei. Practic, ca la o masina de firma care-ti da un anumit statut social, si te face sa arati bine. Dar pentru oamenii astia de multe ori trebuie sa renunti la ceva, sau sa faci compromisuri in viata ta (ca si cum te-ai imprumuta): sa renunti la timpul tau mai mult decat ai vrea sau sa faci lucruri care nu-ti plac de dragul lor, si de obicei sunt “high maintenance”, se strica strica repede: te certi cu ei si trebuie sa repari relatia, sunt pretentiosi (nu merg in locuri care-ti plac tie, e prea departe pt ei, etc..).

Imi spunea sora mea ca are o prietena care merge doar in restaurante fancy si foarte scumpe cand merge in oras, si ca dupa ce iese o data cu ea, nu-si mai permite sa iasa toata luna. Asta numesc eu relatie high maintenance. A! si desigur ca o lasa uneori balta si anuleaza in ultimul moment. Exact ca o masina care se strica cand ti-e lumea mai draga.

Pe de alta parte, ma gandesc la o prietena a mea, Alexandra, si ii spuneam si ei zilele trecute ca o simt aproape, desi e la capatul celalalt al lumii acum. Alexandra e persoana pe care te poti baza, relatia cu ea nu are nevoie de reparatii, ea nu face mari pretentii pentru loc cand iesim, poate sa fie si un parc pe o patura si sa cumparam ceva de la magazin. Atata timp cat suntem impreuna.

Pe prietenii astia merita sa-i tii aproape.

Acum, ca un exercitiu pentru voi: aveti in viata voastra masini care nu se strica, au fost ieftine si merg ca unse? Aveti poate masini pentru care v-ati imprumutat si care sunt high maintenance si se strica des?

Ne incapatanam uneori sa tinem cu dintii de o relatie pentru ca ne face sa aratam mai bine ca statut social sau in alt fel. Dar daca pretul platit e prea mare, nu merita si platim credit in fiecare luna din sufletul nostru pentru relatia asta, uneori e mai bine sa renuntam.

Si asta e povestea domnului care a trait in Chicago muncind in contructii, care si-a cumparat o masina cu 500 de dolari pe care nu a trebuit sa o repare niciodata.

Multumesc, domnule :), pentru poveste.

Azi, ultima parte cu citatele mele preferate din cartea “Soul Keeping” de John Ortberg:

“(…) cand ma gandesc la o persoana ca parte din noi, ca parte din mine, sunt miscat sa o binecuvantez.”

Un studiu al unor cercetatori de la Universitatea din Chicago a publicat recent o lista a celor mai nesatisfacatoare slujbe si a celor mai fericite slujbe. “Ceea ce au descoperit este ca slujbele cele mai nesatisfacatorare erau mai bogate dpdv financiar si ofereau un statut mai inalt decat slujbele cele mai fericite. Diferenta? Oamenii in cele mai fericite slujbe aveau un sentiment mai inalt de implinire. Mai putini bani, mai putin statut, dar un sentiment de implinire mai profund. Cel mai important lucru pe care il aduci de la munca nu e salariul. Cel mai important lucru pe care il aduci acasa de la munca e sufletul tau.”

“Cand mor pentru sinele meu, sufletul meu reinvie.”

“Adictia (…) e un fel de cult, un fel de cult contrafacut. (…) Sufletul are nevoie de un centru ca sa-i dea identitate, sa aiba un scop pentru activitatile lui, sa ii dea o speranta si o fundatie. Nu exista o persoana fara angajamente. Un dependent este un exemplu suprem care incearca sa isi satisfaca sufletul prin lucruri gresite.”

“(…) fiti recunoscatori in toate circumstantele.”

“Fiecare dar bun si perfect este de sus.”

“(…) nu poti sa fi recunoscator pentru ceva care crezi ca ti se cuvine, si fara o inima recunoscatoare, sufletul sufera.”

“Sufletul are nevoie de gratitudine. (…) Dar gratitudinea mereu vine dintr-o postura de umilitate.”

“Pentru ca sufletul este cea mai profunda expresie a unei persoane, sufletul este locul celei mai mari dureri. (…) Noaptea neagra a sufletelor este atunci cand sufletul invata sa astepte.”

“Orice s-ar intampla o sa fie minunat” (cuvintele lui Dallas Willard).

“Mai mult decat trupuri si apetite, noi suntem experientele noastre. De asta apreciem asa mult experientele bune – un apus de soare frumos, o scena preferata intr-un film, primul sarut, o victorie dramatica.”

“Cel ce se increde in mine nu o sa guste moartea” (Cuvintele lui Iisus).

Astea au fost citatele mele preferate, imi cer scuze fiindca traducerea nu e perfecta, dar sper ca v-am incurajat sa cititi aceasta carte!