Mă numesc Oana și dintotdeauna mi-a plăcut să scriu și în ultimii ani am visat să am un blog care să se cheme TineriFrumoși. Dar niciodată nu aveam timp pentru el, să-l creez, să încep. Eram un as în arta procrastinării. Până într-o zi când Dumnezeu mi-a dat suficient timp. Mi-a dat cancer.
Dar să începem cu începutul. M-am născut în 1987, în Craiova, într-o familie cu venituri medii. Am o soră pe care o iubesc ca pe ochii din cap 🙂 o cheamă Elena.
Mama mea s-a zbătut să învățăm, să avem rezultate bune. Ceea ce am și făcut. La școală eram prima din clasă, la liceu și la facultate am avut bursă. Am făcut facultatea la București, apoi masterul și am lucrat din anul 1 de facultate. După master, am hotărât să plec din țară (cu gândul să ajung în America), și a fost destul de ușor să obțin un transfer la compania americană la care lucram. Am ales Praga, sau Praga m-a ales pe mine 🙂 După 10 ani de multinaționale – în America nu am mai ajuns, am realizat că nu eram fericită și m-am făcut educatoare :).
Astea sunt poveștile mele din Praga, din călătoriile mele, din supraviețuirea cancerului, despre studiile mele, despre iubirea și dorul de România, despre familie și lucrurile mici din viață, care formează iubirea și pacea.