Azi e ziua Învierii.

Mi s-a parut o idee bună sa revăd, dupa 15 ani!, The Passion of the Christ, după Liturghie, agapă și slujba vecerniei.

Față de 2004, cand aveam 17 ani și l-am văzut la cinema, am apreciat puțin (mai mult, de fapt) diferit.

De exemplu, nu am mai fost atentă așa de mult la efectele speciale, sau nu m-a mai speriat asa de mult fața celui rău. Țin minte că atunci când l-am vazut prima dată nici nu mă puteam uita la ecran când apărea cel rau, adică diavolul.

Am observat mai mult:

-asemănările cu Evanghelia, reperele biblice. Atunci nu îmi era foarte clar fiindcă nici nu citisem Noul Testament, și nici nu eram interesată. Adica mă rugam, știam că există Dumnezeu, dar aveam altceva în cap la vremea aia.

-simbolurile foarte memorabile, de exemplu când Iisus se roagă în grădină, în scena de deschidere, apare un șarpe al cărui cap îl zdrobește, ceea ce înseamnă că El a șters păcatul strămoșesc (interpretare proprie)

-mi se pare extraordinară Maia Morgenstern care joacă rolul Mariei, mama lui Iisus

-frumusețea Monicăi Bellucci nu știrbește din drama Mariei Magdalena, femeia păcătoasă pe care Iisus o salvează de la moartea cu pietre și care își schimbă viața datorită Lui.

-sunt destul de exacte scenele cu Petru, care îl reneagă pe Iisus de 3 ori (mai puțin cântatul cocoșului, eu nu l-am auzit în film); m-a emoționat din nou sinuciderea lui Iuda care îl trădează; adică au acoperit destul de bine ce s-a întamplat după cum relatează Scriptura.

-nu mi s-au mai părut grotești scenele în care îl bat/ torturează pe Iisus și nici dureroase (lacrimi au curs totuși); pentru că știm că toate astea se vor termina și Învierea Lui o să le recompenseze pe toate.

Oricum ceea ce vreau să spun e că l-am vazut cu alți ochi, mai maturi, puțin mai cunoscători.

 

Acum doi ani sau anul trecut am văzut mărturia lui Jim Caviezel pe you tube.

Abia aștept să văd Ressurection.

Vă las cu Canonul Învierii cum l-am cântat azi-noapte la biserica noastră.