6 ianuarie.

Am urcat pe dealul Petrin cu lanovka, înspre vecernie, cu Tania și Georgi.

Când am ajuns sus, am avut un moment de tăcere. Toate.

Copacii de pe dealul pustiu erau acoperiți cu zăpada care se cernea ca o făină, cu fulgi mari și argintii, din cerul senin, purpuriu. Fetele și-au scos telefoanele să surprindă momentul.

Magie pură. M-am uitat în sus, și am simțit plăcerea fulgilor căzând pe fața mea caldă și am observat cum strălucește cerul cu fulgii pe el. Am deschis gura ca să-mi cadă pe limbă, așa cum făceam când eram mică 🙂 . Crengile copacilor se îmbrăcaseră cu o catifea albă groasă, peste care încă cernea din cer.

La coborâre, după vecernie, am mers pe jos cu vecinii mei, care veniseră la noi la biserică pentru ajunul Crăciunului. Am făcut un om de zăpadă, rostogolind pe dealuri, printre livezi, bulgări de zăpadă, sub poalele castelului.

Cred că a fost un ajun de Crăciun perfect pentru Miloș și Artem. Pentru mine a fost așa cum mi-a zis mami că era când m-am născut: alb, curat, plin de zăpadă totul. Și curgeau încă din cer fulgi argintii când am ajuns acasă și m-am așezat la citit.