Despre vindecare interioara

WT3

Weekendul asta (17-18. 11. 2017) am fost la o conferinta care s-a numit At the beginning si a fost despre Inner Healing (Vindecare interioara). A fost organizata de asociatia Immanuel.

La inceput, Lisa Guinness a vorbit despre cum niciun om nu e perfect si din cauza asta toti ne ranim intre noi, si mai ales s-a focusat la relatiile cu familia: mama, tata, fratii. A mai fost inca o parte despre healthy boundries (Tony Kalma din Olanda), si despre cum putem sa depasim toate ranile pe care le purtam in noi, ca sa punem bazele unei case curate a Domnului.

Ea compara sufletele noastre cu o casa, si spune sa-l invitam pe Dumnezeu in inimile noastre si sa vorbim despre familiile noastre cu el, numai asa o sa reusim sa iertam si sa mergem mai departe fara greutati.

Am invatat ca noi toti suntem copiii lui Dumnezeu, oriunde am fi, si ca putem sa-i spunem lui Dumnezeu povestea familiei noastre, desi el o stie, poate sa ne ajute sa le sortam in lucruri bune si lucruri de care trebuie sa ne detasam.

Consecintele unei relatii deficitare cu mama (cand nu ai primit destula dragoste de la ea) pot fi : sa fim mereu in survival mode, sa nu stim cum sa traim, trebuie mereu sa fim vigilenti, ne e imposibil sa luam decizii, frica de abandonare. Eu de exemplu am descoperit ca in relatiile mele sufeream de separation axiety, am fost data de mica la cresa unde plangeam intruna si am ramas cu teama ca mami nu se mai intoarce si asta s-a propagat in relatiile mele cu barbatii mai tarziu, si cu cei din jurul meu in general.

E sanatos sa ne intrebam: Am un sens al locului in lumea asta? Am putere interioara? Daca mereu a trebuit sa avem grija de noi insine (pt ca mama nu ne-a oferit suficienta dragoste, sau poate ca nici ea nu stia cum sa ofere dragoste fiindca nu era pregatita sa devina mama), e posibil sa avem o lipsa de incredere in persoanele din jurul nostru. Si atunci sa nu putem sa primim. Persoanele astea in general sunt persoane care dau mult din sufletul lor, dar nu stiu sa primeasca fiindca le place sa fie in control si atunci cand primesti, nu esti in control. De asemenea se pot caracteriza prin furie infantila.

De exemplu, la noi in familie numai mami lua deciziile, asa ca pana acum involuntar eu am vrut sa iau deciziile. Nu ar trebui sa fie asa, ar trebui sa fie o echipa intre sot si sotie.

La baieti, e mai complicat, fiindca relatia cu mama defineste felul cum privesc femeile.

Atunci cand avem lucruri nerezolvate peste care nu am reusit sa trecem, le caram in sufletul nostru si practic suntem ca o casa fara fundatie, abandonata, peste care nu putem construi nimic. Trebuie sa ii dam toate lucrurile astea lui Dumnezeu, El ne spala si ne imbraca si ne tine in brate, si ne ia toata anxietatea, ranile, respingerea, neglijarea de care poate am avut parte, vina ca suntem aici pe care am simtit-o poate ani la rand, gelozia, mania, mila de sine, tolerarea oricarui comportament fata de noi, faptul ca nu avem o voce.

Alte sfaturi: sa lasam lucrurile sa treaca fara sa tinem strans de ele, sa ne jucam mai mult (mai ales cei care am avut o copilarie grea), sa nu ne luam prea in serios. Dumnezeu vrea sa vina in sufletele noastre sa faca din ele Casa lui, si sa fim persoane intregi.

Data viitoare o sa scriu despre relatia cu tatii.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s