Cum l-am intalnit pe Isus

5 mai 2017. Testarea pentru radiatii la clinica de oncologie.

Prietenul care m-a lasat in parcare nu putea sta cu mine, asa ca am intrat singura. “Asta e momentul, mi-am zis, am cancer, asta e inceputul tratamentului pentru cancer”. Si m-a bufnit plansul. Un plans amar, trist, un plans al mortii, necontrolat, in timp ce mergeam pe holurile intunecate ale spitalului.

Receptionista care m-a indrumat a adus dosarul meu si mi-a spus in ceha sa astept, fiindca colegii ei ma vor chema curand. Am zis multumesc si iarasi m-a bufnit plansul. Atunci, ea m-a mangaiat usor pe mana, si mi-a spus “nu plange, o sa fie bine, o sa fie totul bine” si mi-a sters lacrimile. Dupa ce a plecat, in disperarea mea, printre lacrimi, l-am chemat pe Dumnezeu, l-am chemat sa imi linisteasca sufletul.

Apoi m-au chemat inauntru la testarea pentru radiatii. Le-am spus ca vorbesc doar putin ceha. Imi amintesc ca in camera era foarte frig, 3 persoane straine imi vorbeau in ceha, un domn m-a intrebat “intelegi?”, si eu am zis “putin”, si m-a intrebat “daca nu vorbesti ceha, unde iti e interpretul?”.

Si apoi m-au grabit, mi-au pus masca tare pe fata si m-au lasat singura cu aparatul de radiatii, au plecat toti. Imi era frig, tremuram, inima imi batea cu putere, nu cred ca am mai simtit niciodata atata disperare si frica in viata mea.

Atunci l-am chemat pe Isus. Am spus ceva de genul asta: “Isuse, vino Te rog sa stai Tu cu mine, mi-e frica Isuse, vino Te rog, Te rog din suflet, vino aici sa stai langa mine, sa nu-mi mai fie frica”.

Si atunci, in timp ce aparatul facea zgomot, am simtit dintr-o data o liniste deplina, o liniste si o pace cum nu am mai simtit niciodata, o schimbare complet radicala. Am simtit ca si cum cineva era in camera langa mine. Acel cineva era Isus, cu parul lung si cu o roba lunga, si statea pe scaun aproape de mine.

Apoi am simtit deasupra mainilor mele o atingere, o mangaiere aproape ireala, aveam mainile incrucisate pe piept, si inca simteam prezenta lui Isus in camera.

Am simtit prezenta nu stiu exact cat a durat, dar sentimentul de pace si calm erau de nemasurat. Apoi un doctor si o asistenta au intrat; eu inca simteam prezenta in camera; mi-au dat masca jos, mi-au spus sa ma ridic. Le-am multumit si le-am strans mainile, desi inainte ma bruscasera si fusesera nepoliticosi cu mine. Isus imi spunea “fii buna cu ei, fii buna”.

Am iesit ca si cum as fi plutit, asa o usurinta am simtit. Cand am iesit, mi-am dat seama ca Isus chiar a fost acolo cu mine in camera de radiatii, si am inceput sa plang lacrimi de fericire, si sa rad, si sa ii multumesc din suflet ca a fost acolo cu mine.

Din momentul acela, am stiut ca niciodata nu o sa mai fiu singura. Inainte imi era teama sa fiu singura, sa stau fara cineva. Acum stiu ca Isus e cu mine mereu, asa cum a promis ca “Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei, 28:20)

Disclaimer: stiu ca unii oameni mai sceptici o sa spuna ca sunt nebuna sau ca creierul meu era afectat la momentul ala de procesele chimice sau de radiatii. Nu imi pasa. S-a intamplat exact cum am descris aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s